Decizia prin care Kovesi devine procuror-șef european, semnată de Sassoli și Tuppurainen

Publicat: 23/10/2019, 21:27

Parlamentul European a publicat, miercuri, ceremonia de semnare a deciziei de numire a Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef al Parchetului European. Documentul a fost semnat de președintele Parlamentului European și de ministrul finlandez al Afacerilor Europene, David Sassoli și Tytti Tuppurainen.

Liderii grupurilor politice din Parlamentul European au confirmat, în ședința Conferinței președinților, numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parlamentului European.

În luna iulie, Parlamentul European a reiterat faptul că susține candidatura fostei șefe DNA pentru funcția de procuror-șef european.

Biroul Procurorului Public European, care va avea sediul la Luxembourg, va fi o instituție independentă a Uniunii Europene care va fi responsabilă cu anchetarea, urmărirea penală și aducerea în fața justiției a infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (fraude, corupție, fraude transfrontaliere cu TVA de peste 10 milioane de euro).

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Bărbații cu nivel scăzut de testosteron, mai predispuși la moarte prematură
×